Răspuns :
Principalele caracteristici structurale ale celulei vegetale, constau din:
- prezenţa unui perete celulozic cu rol scheletic şi de protecţie, care se suprapune membranei plasmatice,
- existenţa unui lichid intracelular (citoplasma) în care se află toate organitele,
- situarea în interiorul celulei a unui nucleu, cu unul sau mai mulţi nucleoli, care coordonează activitatea celulară, intervenind din timp în timp şi în alte funcţii (anabolism, diviziune, transmiterea caracterelor ereditare, regenerare, etc.),
- existenţa unor organite cu rol în asimilaţie, numite plastide (cloroplaste, feoplaste, rodoplaste, amiloplaste),
- prezenţa în citoplasmă a condriozomilor, care intervin în ,citoplasma eliberând o cantitate mare de energie.
- existenţa unor organite numite ribozomi, prin care se realizează sintezaprotidelor, prin asamblarea aminoacizilor produşi pe parcursul fotosintezei, pe baza informaţiei adusa de ARN de la ADN-ul nuclear,
- prin prezenţa aparatului Golgi, este posibilă formarea unor macromolecule, precum şi depozitarea acestora,
- existenţa reticulului endoplasmatic, asigură funcţia imunitară, mecanică şi circulatorie a celulei vegetale.
- dezvoltarea foarte pronunţată a vacuolei centrale, care influenţează proprietăţile osmotice ale celulei, reţinând excesul de apă intracelulară.

perete celular membrana plasmatica si nucleara nucleu mitocondrie reticul endoplasmatic citoplasma cloroplast vacuola
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Biologie. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!