Nică, prietenul copilăriei mele
Eu şi Nică mergeam deseori la joacă. Mamele noastre se întâlneau des, iar eu cu Nică la fel.
Când am mai crescut, am hotărât, împreună cu părinţii, să mergem la Braşov. Acolo m-am întâlnit cu o prietenă veche, ne-am certat dintr-o prostie foarte mare, dar tot mai sunt supărată pe acea fată.
Am mers şi pe la bunicii mei, prin Ardeal, iar aceştia ne-au oferit un pahar cu lapte cald şi doi biscuiţi.
Am plecat acasă. Ne-a părut rău că am plecat la bunici, mai ales prietenului meu, Nică. Pe el l-au ospătat de parcă zici că şi el ar fi nepotul lor.
Chiar mi-a plăcut această excursie cu cel mai bun prieten de-al meu!
