Într-o zi, părinții, uitîndu-se mai îndelung la copilul lor, înduioșați, au exclamat: e mare! A
crescut zdravăn. Să-l dăm la școală… L-au dat la școală. Bucuria se amestecă pe dată cu-n fel de
teamă, că anii au trecut și s-a căscat o prăpastie între „ieri” și „azi”. Școala începu încetișor, totul
se termină cu bine. După cei patru ani de învățătură, toamna, cînd copacii se goleau de frunze,
cîmpiile băteau în culoare închisă, mama copilului, îngîndurată, fără veste izbucni în plîns. Azi își
trimitea băiatul la oraș să învețe mai departe, la liceu. Mîinile ei au mîngîiat obrăjorii gingași, i-a
sărutat fruntea, l-a strîns la piept cu frenezie, a oftat din rărunchi și nu s-a putut împotrivi acestei
despărții. Căruța ocoli ulița satului, porni pe drumul întortocheat, se pierdu după un dîmb cu vie.
Mama se întoarse în casă înlăcrămată…
Dar anii trec. Să-i oprești? Să-i strigi înapoi? Copilul e bacalaureat și are ochi frumoși, ce
pot înnebuni orice fată. Părinții s-au zbătut mult, au cheltuit bani cu nemiluita, au alergat, s-au
interesat despre învățătură și sănătatea lui. În sfîrșit! Suspină ușurați, că le-a dat Dumnezeu viață
să-l vadă îmbogățit cu cunoștințe, intelectual. Oricum, după moarte nu va spune că n-au avut grijă
și vina și blestemul nu se vor rosti. Însă existența îi silește să meargă mai departe. Trimit băiatul la
universitate. Astăzi, cu bacalaureatul nu faci nimic. Mai departe! Și veni altă despărțire pentru
părinții cu păr încărunțit…



rezumatul la acesta tex va rog frumos ajutaima