Soarele strălucea vesel pe cerul senin. Nuanţa de albastru deschis părea desprinsă dintr-un vis. Prietenii mei, se jucau şi cântau cristalin în livada de meri şi culegeau fragii sălbatici crescuţi la rădăcina fiecărui pom.
Unul dintre ei, care se întâmpla să fie cel mai deştept dintre toţi, dar cel mai împiedicat, şi-a prins piciorul într-un tufiş şi a căzut. Nimeni nu ştie cum de a ajuns tocmai la tufiş, important e că avea glezna luxată. Fiindcă eu iubesc ramura medicinei, am încercat să-i acord primul ajutor. Mi-am rupt mâneca de la hanoracul vechi pe care l-am luat să strângem mere şi am început să-l bandajez. La final, el era bandajat corespunzător. Imediat cum am sunat ambulanţa, am aflat ca am făcut exact ce trebuia şi i s-a recomandat un gel, iar eu asistentul său personal.
Deşi el acum e bine, încă-mi mulţumeşte zilnic pentru întâmplare, iar noi mâncăm fragi mereu, râzând de întâmplare.
Are doisprezece rânduri aici, dar pe caiet va avea mult mai puţin.
