Intr-adevăr, „este îngăduit să înveţi chiar şi de la duşman” deoarece de la oricine ai câte ceva de învăţat, numai să ştii să faci diferenţa între bine şi rău.
Mai întâi, mă gândesc că oamenii sunt atât de vulnerabili, încât ajung atacabili până şi în propriile convingeri. Se duşmănesc între ei, se trădează şi se mint. Neîncrederea şi dezamăgirile provocate de oameni creează, adesea, prăpăstii sufleteşti şi este mai simplu să fie umplut golul cu ură, decât să revigorezi energia interioară.
În al doilea rând, consider că este trist oamenii ajung din prieteni duşmani, din iubiţi, nişte simpli necunoscuţi. Nu am putut niciodată să înţeleg de ce oamenii se feresc să se comporte cu sinceritate, iar, dacă mai sunt astfel de inşi, aceştia au cel mai mult de suferit şi pătimit.
A învăţa de la duşman, înseamnă a învăţa de la oricare alt om, pentru că niciodată nu ştii destule. Totuşi, raţiunea trebuie să învingă şi discernământul să fie cel care alege. De la duşman este bine să deprinzi strategiile cu caracter de generalitate, celelalte învăţături pot folosi în viaţă ca să ştii să recunoşti pericolul şi să te fereşti cu dibăcie.
În concluzie, orice învăţătură este utilă atunci când ştii cum s-o foloseşti spre binele tău şi al celorlalţi.
