Ieri mi-a spus cineva că niciodată n-a înţeles cum stă treaba cu i
– urile de la sfârşitul cuvântului, şi că s-ar bucura tare mult dacă
i-ar explica cineva într-un mod cât mai simplu, fără termeni gramaticali
greu de înţeles. Sper că din ce voi scrie aici, va înţelege.
În liceu, profesoara de română ne
atrăgea mereu atenţia, şi spunea că nu se zice “doi de i”, ci “doi i”,
aşa cum nu se spune “doi de cai”, ci “doi cai” sau “doi de pantaloni”,
ci “doi pantaloni”.
O să încep cu cuvintele care sună ca şi cum ar avea doi i la final, dar, de fapt, se scriu cu un singur i:
noştri şi voştripantaloni albaştri, ochi negri. În acest caz, adjectivele sunt la plural, nearticulate.
“Roșu”, indiferent de sensul pe care îl are, la plural (ca-i leguma, ca-i culoarea) se scrie cu doi i, întodeauna!
Când sunt articulate cu articolul hotărât -i, (cel care e aşezat la sfârşitul cuvântului), se scriu cu doi i. În
