Geografia are o virtute rară ce decurge din însăşi esenţa obiectului de
studiu a cărui a cărui unitate se întemeiază tocmai pe diversitatea sa.
Realitatea geografică este prin excelenţă una compozită edificată fiind
dintr-o mare diversitate de fapte de ordin fizic, chimic, fizico-chimic,
biotic, social, economic, cultural şi politic, toate interconectate şi
materializate în unităţi teritoriale concrete: continente, unităţi
acvatice, munţi, podişuri, zone, peisaje, regiuni, locuri, entităţi
teritorial-administrative, oraşe, sate, „locuri” diverse etc, fiecare cu
propria sa specificitate structurală, funcţională şi fizionomică.
Pentru a înţelege complexa realitate cu care se confruntă, geograful
este „condamnat” să nu ignore nici un component şi nici unul dintre
factorii ce o compun, nici pe cel mai neînsemnat chiar. Dar tot nu e
suficient: el trebuie să explice şi cum depind toţi componenţii şi
factorii unii de ceilalţi şi, fiecare, de fiecare în parte, să estimeze
în această dificilă ecuaţie care este importanţa relativă a fiecărui
fapt, oricât de „mare” sau „mic”, oricât de „lung” sau „scurt”, oricât
de „pregnant” sau „discret” etc. Geograful „înţelege” mai bine ca mulţi
alţii că aparenţele adeseori „înseală” şi „simte” instinctual măreţia,
trăinicia şi deopotrivă efemeritatea faptelor ce compun universul, lumea
terestră şi viaţa oamenilor. Pentru a reuşi acestea, Geografia a
cultivat „arta” gândirii corelative graţie căreia geografii posedă,
nativ am spune, o gândire vădit intuitivă, multă imaginaţie,
creativitate şi flexibilitate. Altfel spus, geograful este, prin
definiţie, un om virtual „deschis” spre acceptarea noului,
imprevizibilului, el nu are prejudecăţi majore sau, pe scurt, este un
om…”liber” care înţelege şi cunoaşte şi dincolo de ceea ce se
„vede”.
