Există în acest roman o armonie compoziţională internă, ce urmează etape tradiţionale în structurarea unui conflict. Vitoria pierde siguranţa familiei sale, prin intuiţia că Nechifor a fost omorât. În primele cinci capitole, lumea muntenească în care vieţuieşte Vitoria capătă un sens. Ea e o femeie ca toate celelalte, un personaj-arhetip, care aşteaptă parcă momentul declanşator, momentul în care să parcurgă traiectoria ei specială de personaj ce îşi depăşeşte condiţia. Vitoria devine curând, în partea a doua (capitolele VI-XIII), un personaj realist cu o personalitate distinctă: dârză, abilă, îndârjită, receptivă, bătăioasă, cu un incredibil simţ al observaţiei. Călătoria Vitoriei se încheie cu descoperirea cadavrului lui Nechifor. Ultimele capitole dezvăluie soluţia, Vitoria reconstruieşte crima (într-o pagină magistral scrisă, ea devine narator) şi îl îndeamnă pe Gheorghiţă să pălească pe criminal cu baltagul. Astfel, romanul are o structură rotundă: declanşarea conflictului, călătoria-căutare şi soluţionarea conflictului.
