Pe un copac stă o frunză tristă. E palidă și îngrijorată. O vrabia zgribulită se așează lângă ea si-i ciripește vrute și nevrute despre ce a făcut ea toată dimineața. La un moment dat, văzând că frunzulițe nu spune nimic, o-ntreabă: "Dar ce-i cu tine astăzi de ești așa tăcută?!
Frunza o privește și mai trist:" Tu nu știi oare că toamna mă doare, și iarna mă zboară din copac, de pe crenguța mea, căsuța? " Nici nu termină ce avea de spus, că o pală de vânt rece, le alungă pe amândouă din copac. Frunzulița își luă adio de la casuta-crenguta și de la vrabiuță, prietena ei de-o vară :" Ne mai vedem la primăvară. Până atunci, nu mă uita! " se auzi ecoul de adio în depărtare pe cărarea vântului de iarnă.
