Mă grăbesc mereu cu temele. Nu-mi ajunge timpul aproape niciodată. Parte,din vina profesorilor,parte din vina mea,adică lipsa de organizare a timpului meu pentru studiu.
Mi-am adus aminte foarte târziu de faptul că mai aveam o temă de rezolvat la ( scrie tu materia).Nu aveam nicio idee,așa că am apelat la prietenul meu,internetul.
Am tastat titlul și.....mi-au sosit răspunsuri. Am fost foarte harnică / harnic la copy paste și..gata,am primit compunerea.
Nici măcar nu am citit-o. Dornică /dornic fiind însă de laudele părinților mei ,i-am citit-o tatălui meu care era acasă. Pe măsură ce citeam mă înspăimântam singură / singur de cele scrise.Din întâmplare nimerisem peste o plângere adresată de către un nefericit Protecției Copilului.
Uitându-mă la tata am văzut cum acesta se schimbă brusc la față . Asta da lovitură ,din moment ce acolo era scris negru pe alb faptul că sunt neglijat / neglijată de către părinți.
Am încercat să-i explic faptul că respectiva compunere nu-mi aparține,că este una....furată de pe internet ,că nu am avut nici măcar curiozitatea / decența să o citesc înainte, că am vrut să-l impresionez ....dar câte nu am încercat să-i explic.
Practic ,mă pierdeam în scuze.
Cu toată supărarea lui,până la urmă tata a înțeles . Mi-a înțeles graba, zelul,dorința de a-l impresiona....
Iar eu, la rândul meu am înțeles lecția amară ,aceea de a nu mă-mpăuna cu lucruri care nu-mi aparțin.
