Printre cărțile vechi aruncate neglijent pe rafturile din bibliotecă, printre scoarțele lor închise la culoare și ușor prăfuite, câteva mișcări destul de line și grațioase încât sunt cu greu observate fac lemnul rafturilor să scârțâie.La fel de cenușiu și solemn ca atmosfera încăperii, motanul se plimbă gânditor prin bibliotecă. Parcă vrând să guste câte ceva din aroma fiecărei cărți, își clatină capul și pipăie cu mustățile cotoarele groase care leagă între ele adevărate lumi. Își unduiește coada mângâind cărțile, șterge praful lovind ușor cu lăbuța în ele. Și de se mai întâmplă să mai răstoarne câte un roman cu file multe, depășindu-și ezitarea, studiază mai îndeaproape marșul literelor.Asemeni unui bunic cu ochelarii alunecându-i pe nas, motanul pare să caute povești pentru copii. Și se pierde printre lumi, printre cărți, într-un univers al universurilor… în bibliotecă.Motanul în bibliotecă? Oare caută „şoarecele de bibliotecă?!”
