- Ce frumos este afară! Aripile mele par atât de colorate și de firave în bătaia de cristale a soarelui! Nimeni nu mai e ca mine pentru că toată viața mea înseamnă culoare. Nu e totul roz, de pildă, mereu uit de prijina aceea lungă de pai și îmi cam rod aripile pe la margini. În rest, toată ziulica zbor și zbor și mă îmbăt de atâta miros de floare. Nu cred că există ființă mai fericită ca mine, care să treacă de la o omidă urâtă direct în forma aceasta și ce ușoor sunt! Uite, acolo, o lalea! Ce somn dulce o să trag în ea... Ehei! Aaaa, că nu mai pot. De atâta zbor, am obosit! Bzzz... sfor... sfor
