Vantul lovea salbatic copacii, iar ei, în urma impactului, se lăsau în jos, răpuşi de rafala de vânt. Afară oamenii încercau disperaţi să-şi strângă lucrurile şi chiar şi copii şi să intre în case, unde aveau să fie în siguranţă. Imaginea care mi se desfăşura în faţa ochilor era ceva ce nu mai văzusem. Praful de pe stradă zbura prin aer şi îmi făcea vederea înainte neclară, de afară se auzeau copii ţipând după părinţii lor. Avea să vină ploaia. M-am cuibărit mai bine lângă mama şi am oftat. Eram obosită, dar fulgerele şi tunetele ce se auzeau de afară nu mă lăsau să dorm. Nu-mi plăcea când ploua. Nu mă puteam juca afară cu copii; în seara asta nu mai aveam să ne jucăm. Copleşită de căldura mamei, am adormit.
Sper să fie bun.
