Iată că îți scriu pentru prima dată. Am mai scris despre tine, înainte, dar niciodată, nu ți-am scris ție. Și acum, iubitule, mă adresez ție ca să-ți spun: Mulțumesc!
Probabil că te întrebi de ce îți mulțumesc. N-am poate motive, dar simt nevoia să o fac. Mulțumesc pentru mesajele dulci cu care mă trezești dimineața, mulțumesc pentru că îmi amintești să zâmbesc, mulțumesc pentru că mă placi așa cum sunt și că îmi spui că sunt frumoasă. Mulțumesc că mă vezi atât de frumoasă, cu toate defectele mele! Mulțumesc că mă iubești și că-mi amintești mereu că viața este frumoasă. Este frumoasă fiindcă tu faci acum parte din ea. Mulțumesc pentru tot ce-mi dăruiești, mulțumesc pentru că-mi dai putere. Și lista ar putea continua, dar mă opresc aici.
Iubitule, m-ai găsit nesigură și lipsită de credință, convinsă că nu există iubire, că eu nu știu să iubesc. Mă credeam incapabilă să trec peste egoismul meu, incapabilă să dăruiesc, incapabilă să iubesc. Ai apărut tu și ai schimbat totul. Știi cât de recunoscătoare îți sunt pentru asta? Știi că ai transformat o fată care uitase să zâmbească, într-o fată care se trezește în fiecare dimineață cu un zâmbet larg pe buze? Știi că ai dat un sens vieții unei persoane? Știi că ești totul meu?
P.S 1: Când am început să-ți scriu, credeam că va ieși un text mult mai bun de atât. L-am recitit de vreo trei ori și nu-mi prea place. Dar am pus o mică parte din iubirea mea între rândurile astea. Parcă am pus prea puțin totuși, parcă unele replici au sunat a replici false, dar nu uita că TE IUBESC mai mult decât pot exprima într-un raspuns.
P.S 2: Ți-am spus că te iubesc? În caz că nu ai înțeles din toată chestia de mai sus, o mai repet. Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!
