Răspuns :
Biserica este sfîntă. Ca să nu-L rănim pe Dumnezeu trebuie să fim atenţi la ce vorbim şi la ce facem.
Biserica este grădina sufletului.
Biserica este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai
frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătarea, omenia…
Iar noi suntem cei care trebuie să avem
grijă de această grădină, ca tot ce este acolo să înflorească. Să o udăm
mereu cu apa dătătoare de viaţă – rugăciunea.
Numai astfel, prin munca noastră şi cu
ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adică,
credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit, vor
creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire. Noi sîntem
creştini şi sîntem chemaţi să trăim în dragoste, pace, armonie şi
înţelegere.
Potrivit poruncii Lui Iisus Hristos de a
iubi pe toţi oamenii, creştinii au datoria să se respecte, să se ajute
la nevoie şi să colaboreze în fapte bune.
Rolul Bisericii în lume este tocmai de a arăta tuturor prin cuvînt şi prin faptă, iubirea Lui Dumnezeu faţă de oameni.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Studii sociale. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!