Lică [era] un om trecut de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu mustaţa lungă, cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese şi împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei ce poartă cămaşă subţire şi albă ca floricele, pieptar cu bumbi de argint şi bici de carmajin, cu codoriştea de os împodobită cu flori tăiate şi cu ghintuleţe de aur.
El îşi opri calul înaintea cârciumei, aruncă o privire la Ana, apoi alta la bătrâna, care şedea pe laiţa de lângă masa cea din umbra cerdacului, trase cu ochii o raită prin prejur, apoi întrebă unde-i cârciumarul.
— Noi suntem, răspunse bătrâna, ridicându-se.
— Ştiu, grăi Lică, dar, cred că vor fi şi oameni pe aici. Eu întreb de cârciumarul; cu el vreau să vorbesc.
Lică le zise aceste aşa, ca orişicine să poată înţelege că are grabă şi că nu vrea să mai lungească vorba; bătrâna plecă dar fără de întârziere să caute pe Ghiţă, iar Ana rămase privind ca un copil uimit la călăreţul ce stătea ca un stâlp de piatră înaintea ei.
Dacă Lică ar fi fost alt om, el n-ar fi stătut aşa cu privirea pierdută în vânt, ci s-ar fi bucurat de vederea femeii frumoase, care-l privea oarecum pierdută şi speriată de bărbăţia înfăţişării lui.
Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!
