Profunzimea sentimentelor exprimate este accentuată de antiteza trecut-prezent, de pendularea permanentă între cei doi poli ai existenţei umane - copilărie şi maturitate. Datorită faptului că este o operă lirică, în această poezie se întâlnesc şi alte procedee artistice prin care poetul sugerează atmosfera de tristeţe şi starea sa de spirit determinate de trecerea timpului. Astfel, se remarcă repetarea interjecţiei „o” şi a locuţiunii adverbiale „în van” cu sensul de „zadarnic” şi folosirea enumeraţiei „povesti şi doine, ghicitori, eresuri”, a comparaţiei „ca nouri lungi pe şesuri” şi a epitetelor „nouri lungi”, „mută-i gura dulce” care au şi menirea de a accentua starea emoţională. Interiorizarea poetului este aşa de puternică; încât acesta se confesează propriului suflet care apare personificat: „să fac, o suflet, ca din nou să tremuri”. Atmosfera de tristeţe, sărăcirea sufletească sunt susţinute şi de măsura de 11-12 silabe, de rima îmbrăţişată în cele doua catrene şi complexă în terţine, precum şi de ritmul iambic al versurilor.
