Răspuns :
Chimia organică reprezintă, poate, cea mai fascinantă ramură a chimiei. Dacă ne gândim că toate organismele vii există şi se dezvoltă datorită unor reacţii chimice, vom intui cât de vast este acest domeniu. Iar dacă realizăm că substanţele chimice care iau parte la aceste reacţii se constituie în cea mai mare parte a lor în jurul Carbonului, cu atât vom fi mai fascinaţi.
"Compoziţia" unei substanţe chimice organice, tradusă prin formula procentuală se poate transpune în formulă brută (adică elementele care constituie compusul organic şi raportul atomic dintre aceştia) şi ulterior în formulă moleculară (adică elementele care constituie compusul organic şi numărul real al atomilor care intră în componenţa moleculei acestuia).

Vă mulțumim că ați ales să vizitați platforma noastră dedicată Chimie. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări suplimentare sau aveți nevoie de ajutor, nu ezitați să ne contactați. Vă așteptăm cu drag data viitoare și vă încurajăm să ne salvați în lista de favorite!