TIPURI DE DISCURSDIALOGUL1. ASPECTE DEFINITORIIDialogul este o practică socială având ca suport limba: o formă decomunicare între doi sau mai mulţi vorbitori (< gr.dia, „prin”, „între” +logos,„vorbire”).Dialogul esteforma prototipică de funcţionare a limbii în cadrulsocietăţii. Următorul exemplu este un dialog între trei persoane, A, B, C, angajateîn interacţiune verbală cu scopul rezolvării unei probleme:A: bună. tu te pricepi la calculatoare?C: nu prea ↓ da spuneţi.B: ne uitam aici la chestiile astea.A: ce-i asta? <CITtextul se va scrie pe coloane.> asta înseamnă două coloane?C: probabil. (IVLRA, 70).Dialogul de mai sus este o transcriere după o înregistrare a unui dialogreal, într-o situaţie reală de comunicare. În transcriere s-au folosit convenţiigrafice (vezi Anexade la sfârşitul capitolului) care notează fenomene discursiverelevante (intonaţii, pauze, întreruperi, suprapuneri, ritmul vorbirii etc.). Încitatele care urmează în acest capitol, sistemul notaţiilor va fi simplificat, pentru a le păstra doar pe cele cu relevanţă directă pentru fenomenele discutate.Prin tradiţie,dialogulse opunemonologului. Mesajul produs de o persoana
