Această melancolie, generată de scurgerea timpului, ne e binecunoscută la Eminescu. Dar aici, tema unui romantism atât de banal este în bună parte reînnoită. Femeia se schimbă. Nici sufletul, nici ochii săi nu mai sunt aceiaşi. Bărbatul, care a iubit-o şi o mai iubeşte încă, nu se schimbă: el este ca ulicioara, ca raza de lună, ca pomul înflorit. Aşadar, scurgerea timpului este opera nestatorniciei feminine.» Şi mai departe: „Pentru acest motiv, Pe aceeaşi ulicioară, poem de amploare redusă la prima vedere, prezintă un interes major, acela al unui document în plus, demn de a fi aşezat în dosarele temei timpului şi ale temei iubirii în poezia lui Eminescu."
